Un chișinăuiann de 45 de ani a fost reținut în flagrant delict în momentul când a pătruns într-un automobil de model Rover, parcat pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei, comunică Politik.md.
El a fost imobilizat şi încătuşat de un echipaj al Batalionului Reacţionare Operativă, care se afla prin preajmă, patrulând sectorul încredinţat. Asupra bărbatului, poliţiştii au depistat nişte chei confecţionate artizanal şi un cleşte. La faţa locului a fost solicitată grupa operativă pentru documentarea tuturor circumstanţelor.
Iniţial s-a constatat că, individul a pătruns în automobil prin culegere de chei, de unde a sustras bunuri materiale, iar ulterior ar fi încercat să porneasca motorul, întrucât firele electrice de sub volan erau deteriorate. În context au fost acumulate probe pentru iniţierea urmăririi penale  a bănuitului, privind săvârşirea infracţiunii de furt.
Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani. Totodată riscă să fie cercetat penal şi pentru tentativă de răpire a unităţii de transport.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE