Domeniul justiției și afacerilor interne este cel mai afectat de corupție, iar mărimea mitei dată și primită în acest sector a ajuns la 18 mii de lei pentru un singur caz. Și cum Justiția nu se face fără avocați, aceștia au fost vizați în 48 de dosare penale în ultimii doi ani, comunică Politik.md cu referire la Bizlaw.md.
Cei mai mulți avocați nu au fost pedepsiți penal pentru corupere, ci pentru trafic de influență.Potrivit datelor Centrului Național Anticorupție, pentru anii 2014 și 2015 au fost examinate 48 de infracțiuni din domeniula vocaturii, în care au fost implicați 50 de avocați, dintre care 23 numai în 2015. Deși cifra infracțiunilor în care sunt implicați avocați este în ușoară scădere, trendul rămâne același. În aceeași perioadă, în dosare penale au fost vizați 17 judecători și 25 de executori judecătorești.
Potrivit aceleiași surse, peste 90 la sută din dosarele penale în cazul avocaților sunt pornite pentru trafic de influență. Aceștia încearcă să-și convingă clienții că pot avea influență asupra judecătorilor sau procurorilor, pentru a le soluționa pozitiv cauza.