Astăzi se împlinesc 100 de zile de la învestirea Guvernului în frunte cu Pavel Filip. Deputații din Parlament au păreri împărțite referitor la activitatea acestuia. Opoziția a criticat dur acțiunile Guvernului, pe când deputații din majoritate au apreciat pozitiv aceasta.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus că PSRM va insista asupra moțiunii de cenzură pe numele Guvernului, pentru că „nu s-ar fi isprăvi cu misiunea și activitățile sale”. „Este un Guvern învestit în grabă mare, la miez de noapte. Ar fi bine ca Pavel Filip să-și dea singur demisia. Noi, însă, pregătim în luna mai, așa cum am anunțat, o motiune de cenzura pe numele Guvernului”, a declarat Dodon.
Și liberal-democratul Tudor Deliu a criticat activitatea Guvernului. În același timp, el a evitat să spună dacă fracțiunea PLDM va susține sau nu moțiunea de cenzură înaintată de socialiști.
Comunistul Oleg Reidman a menționat că Executivul condus de Pavel Filip nu și-a onorat promisiunile, pe care le-a făcut la învestire. „Deși s-a promis să fie majorate salariile, aceste lucruri nu s-au făcut. Nu avem încă un buget de stat pentru anul curent, nu se fac achiziții publice, nu au fost micșorate tarifele – așa cum s-a promis. Noi avem pretențiile noastre față de Guvern, dar vom revizui moțiunea de cenzură a socialiștilor. Dacă ei vor include și pretențiile noastre, probabil o vom susține”, a spus Reidman.
De cealaltă parte, deputații din majoritatea parlamentară au apreciat pozitiv activitatea Cabinetului de Miniștri.
Democrata Valentina Buliga consideră că lucrurile în țară au evoluat și au fost completate mai multe restanțe, care derivau din Acordul de Asociere. „S-au întreprins acțiuni pentru diminuarea de prețuri la unele servicii. Este un Guvern, care a demonstrat că se poate de făcut reforme și în situații dificile”, susține deputata PD.
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, spune că activitatea Executivului este una reușită și l-a compătimit că acest Guvern și-ar fi început lucrul într-o perioadă foarte delicată. „Dar trebuie să se facă reforme, iar asta înseamnă că avem nevoie de sprijin din partea UE, care e motorul dezvoltării economiei R. Moldova. Dar este un încept bun, iar timp e puțin pentru a rezolva problemele”, consideră Mihai Ghimpu. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE