Poliția de frontieră și vameșii din cadrul Aeroportului Internaţional Chișinău au descoperit în bagajul personal al unui moldovean, 8 980 țigarete cu timbru de acciz national. Acestea urmau a fi scoase ilegal din ţară în vederea comercializării pe piața europeană, comunică Politik.md.
Tânărul de 25 de ani pornit spre Italia a fost oprit pentru a oferi amănunte în legătură cu bagajul său, duminică, în jurul orei 12.40. Depistarea țigaretelor nedeclarate s-a reușit în urma controlului asupra pasagerilor de la cursa Chișinău – Bologna și a bagajelor acestora, cât și în rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray. Dacă modoveanului îi reușea transportarea ilicită de țigări, pe piața UE avea să obțină un profit de peste trei mii de euro.
În aceste condiţii, cetăţeanul R.Moldova s-a ales cu un proces-verbal. Produsele de tutungerie au fost ridicate în vederea confiscării, iar contravenientul va achita o amendă în cuantum de 3000 lei.