Liderul democraților din Moldova, Marian Lupu, va deține o nouă funcție, informează Politik.md. Decizia a fost luată ieri, 18 februarie, în cadrul unei ședințe a Biroului AP „Euronest”.
 
Astfel, democratul va fi co-președinte al Adunării Parlamentare Euronest, pe parcursul anului curent. Marian Lupu a declarat că este onorat să reprezinte Republica Moldova la un nivel atât de înalt în structurile europene și a propus ca în cadrul Euronest să fie creată o platformă de colaborare cu țările semnatare ale Acordului de Asciere la UE, propunere acceptată de către membrii Biroului. S-a decis ca în primul trimestru al anului curent să fie organizată prima reuniune a delegațiilor naționale semnatare ale Acordului de Asociere: Republica Moldova, Ucraina și Georgia.
 
O altă decizie luată vizează extinderea componenței Biroului cu reprezentanți din toate grupurile politice din cadrul Parlamentului European, respectiv cu membri din structurile de colaborare parlamentară bilaterală.
 
Adunarea Parlamentară Euronest reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic și o platformă de dialog dintre Parlamentul European și partenerii estici ai Uniunii Europene. Această structură își propune să susțină apropierea dintre Uniunea Europeană și țările din est, inclusiv prin încurajarea eforturilor acestora din urmă pentru reformă politică, economică şi socială.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE