Doi tineri, care se aflau pe teritoriul unei foste uzine de fabricare a cărămizii, au avut de suferit după ce o placă de beton a căzut peste ei. Este vorba despre doi băieți de 16 ani, anunță Politik.md.
Accidentul s-a produs ieri în satul Stolniceni, raionul Edineț.  Serviciul 901 Nord a fost alertat la ora 14:30 minute, precum că, doi minori se află în pericol și este nevoie de ajutorul salvatorilor. În teren au intervenit două echipe de salvatori
A fost salvat unul dintre băieți, care s-a ales cu traume și fracturi, iar al doilea a fost scos de sub placă, decedat. Pentru cel rămas în viață, a fost cerut un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 Bălți. Echipa de paramedici i-au acordat primul ajutor, l-au stabilizat și îl transportă către spitalul din Bălți, starea pacientului fiind gravă.
Minorul salvat a fost adus de către echipa SMURD la Spitalul clinic municipal pentru copii "Valentin Ignatenco" din Chişinău, avînd fractura deschisă a labei piciorului drept, amputare subtotală şi şoc hemoragic.
Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie investigate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE