Reprezentanții întreprinderii Apă-Canal Chişinău au anunțat că va solicita majorări de tarife la aprovizionarea cu apă, anunță Politik.md. Informația a fost oferită în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor primăriei, de către şeful Direcţiei relaţii cu consumatorii al „Apă-Canal”, Vladimir Mocreac.
Potrivit funcționarului, majorarea cerută este de circa 40% față de prețul actual. Atfel, a explicat necesitate de majorare prin creşterea inflaţiei și prin faptul că furnizorul de apă trebuie să returneze credite unor bănci europene. „Știți că ultimul tarif a fost aprobat în 2009. Dar noi mai avem și cheltuieli de utilaj, care este procurat de peste hotare în valută străină”, a menționat Mocreac.
Cu acest lucru, însă nu a fost de acord primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă. El a spus că nu se permit majorări de tarife cu 40% deodată. „Aţi cerut şi voi mai mult, ca să vi se dea mai puţin. Cu Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare a fost Convenită o majorare, din câte știu, cu 10 la sută.  10% nu-i 40%. Eu cred că așa și se va merge, nu se poate merge deodată cu 40 la sută”, i-a răspuns în replică edilul.
El a mai adăugat că se așteaptă și la scumpiri pentru energia termică, dar și pentru serviciile de deservire a blocurilor.
Potrivit calculelor Apă-Canal Chișinău, majorarea de 40% ar duce la un tarif pentru aprovizionarea cu apă de circa 14 lei, și nu 9,19 cum e în prezent. Și asta chiar după ce în acest week-end ANRE a majorat cu 37% preţul pentru electricitate şi cu 15% preţul la gaze naturale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE