Trei tineri, locuitori ai capitalei, au fost atacați și amenințați cu un pistol de patru persoane necunoscute, în timp ce de deplasau noaptea pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica, comunică Politik.md.
Tinerii au fost deposedaţi de telefoane mobile, bani în sumă de 900 lei şi alte bunuri materiale în valoare de 1 400 lei. Imediat după atac, victimele au telefonat la poliţie de la telefonul altei persoane care mergea pe stradă.
La doar 10 ore de la săvârşirea atacului, ofițerii de investigație de la IP Botanica au identificat, într-un apartament din sectorul Botanica, patru persoane bănuite de săvârșirea acestor infracțiuni. Aceştia s-au dovedit a fi trei tineri cu vârstele cuprinse între 16 şi 20 ani, originari din Basarabeasca şi Cimişlia, şi o femeie în vârstă de 32 ani, domiciliată în comuna Tohatin. Fiind efectuate percheziţii, poliţiştii au depistat pistolul cu care ar fi fost ameninţate victimele, iar banii furaţi au fost cheltuiţi şi bunurile materiale vândute. În cadrul audierilor bănuiţii şi-au recunoscut complicitatea precum şi circumstanţele în care au atacat tinerii.