Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a discutat ieri, 11 august, cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul Michael Scanlan, despre problema şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, anunță Politik.md.
În cadrul dialogului a fost abordată şi situaţia din Zona de securitate şi despre intensificarea acţiunilor unilaterale ale Tiraspolului. Viceprim-ministrul a atras atenţia, în special, asupra restricţionării circulaţiei libere a populaţiei, fapt ce subminează atmosfera de încredere şi generează tensiuni în rândul populaţiei.
În acest sens, Eugen Carpov a subliniat importanţa implicării OSCE, precum şi a celorlalţi parteneri din cadrul procesului de reglementare în detensionarea situaţiei. „În procesul de reglementare transnistreană, Republica Moldova nu va deroga de la principiile constituționale a țării.
Aceste principii au fost reiterate și în Mandatul Misiunii OSCE, prin care a fost reafirmată necesitatea de a identifica o soluţie viabilă a conflictului, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană", a subliniat Eugen Carpov.
La rândul său, Michael Scanlan a confirmat necesitatea menţinerii dialogului politic activ între actorii şi partenerii implicaţi în procesul de reglementare, în conformitate cu principiile şi procedurile negocierilor în formatul „5+2" şi a menţionat că pe perioada mandatului său vor fi depuse toate eforturile posibile în direcţia soluţionării conflictului transnistrean.