Aflat la Conferința internațională „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a declarat că „divorțul civilizat” așa cum propunea negociatorul șef de la Tiraspol, Nina Ștanski, este inacceptabil atât la nivel național, cât și internațional.  
„Scopul nostru primordial este de a depăşi problemele existente şi de a ne apropia, dar nu a separa şi mai mult cele două maluri ale Nistrului. În acest context, trebuie să spun că noţiunea de "divorţ civilizat" nu poate fi susţinută nici de Chişinău şi nici de comunitatea internaţională”, a adăugat Eugen Carpov.
De asemenea, participanţii au continuat dezbaterea subiectelor abordate în perioada 5-6 iunie curent, la Viena în cadrul rundei de negocieri în formatul "5+2". În acest sens, au fost organizate sesiuni tematice, cu participarea experţilor internaţionali, în care s-au examinat subiecte ce vizează domeniul educaţiei, ecologiei, economiei, comerţului, transportului şi infrastructurii.
În contextul examinării subiectelor vizând domeniul educaţiei, o atenţie specială a fost acordată problemelor cu care se confruntă şcolile moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană. De asemenea, au fost discutate aspecte ce ţin de actele de studii pentru învăţământul superior care sunt eliberate la Tiraspol.
În cadrul sesiunii tematice cu privire la economie, participanţii au examinat subiecte legate de asigurarea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului, circulaţia trenurilor prin regiune, aspectele economice vizând interacţiunea dintre cele două maluri în contextul edificării spaţiului de comerţ liber şi aprofundat cu Uniunea Europeană.
În domeniul ecologiei au fost trecute în revistă problemele existente în implementarea Planului de lucru sectorial în domeniu şi perspectivele derulării unor proiecte internaţionale în scopul îmbunătăţirii vieţii şi sănătăţii populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.
Menționăm, că în perioada 10-11 iunie, în oraşul german Freising, a avut loc Conferinţa anuală „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”. Evenimentul a fost organizat de Misiunea OSCE în Moldova, Preşedinţia sârbo-elveţiana în exerciţiu a OSCE şi Guvernul Germaniei. La eveniment au participat negociatorii politici şi şefii grupurilor de lucru sectoriale de la Chişinău şi Tiraspol, reprezentanţii formatului „5+2" şi experţi internaţionali.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE