Societatea nu va deveni mai tolerantă odată cu adoptarea de legi bune. Declaraţia a fost făcută de viceministrul justiţiei, Sabina Cerbu, în contextul în care Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării a prezentat ieri raportul privind situația în domeniul discriminării, după un an şu jumătate de activitate, comunică Politik.md.
În cadrul unei mese rotunde, membrii Consiliului au prezentat realizările și provocările cu care s-au confruntat în opt luni de activitate și au venit cu sugestii pentru amplificarea eforturilor privind prevenirea și combaterea discriminării. Prezentă la eveniment, viceministrul Justiției, a apreciat rezultatele obținute în acest domeniu ca fiind departe de a fi satisfăcătoare.
"Astăzi avem un Consiliu care monitorizează cum sunt respectate drepturile omului în R. Moldova, au fost implementate practici europene privind comportamentul nediscriminatoriu, au fost instruiți judecători în acest sens, au fost elaborate manuale etc. Dar, instituirea principiului toleranței în societate nu se face doar prin lege. Este nevoie colaborare și de implicare activă a tuturor instituțiilor responsabile", a mai declarat Sabina Cerbu. Potrivit ei, Ministerul Justiției este deschis pentru a continua ajustarea legislației în acest sens și promovarea politicilor antidiscriminare.
Consiliul este funcțional din luna octombrie 2013, iar activitatea acestuia s-a axat pe acțiuni de informare și instruire în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării prin colaborare cu autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi mass-media.
"Considerăm că cel mai mare efort a fost depus la demararea procesului de recepţionare şi examinare a plângerilor. În aproape opt luni de activitate au fost recepţionate peste o sută de plângeri. Consiliul a emis 29 de decizii, majoritatea referindu-se la discriminarea privind accesul la bunuri și servicii și o parte din ele - la discriminarea privind accesul la învățământ, justiție sau încadrare în câmpul muncii", a afirmat președintele Consiliului, Oxana Gumennaia.
Datele prezentate de Consiliu arată că cel mai des persoanele au fost discriminate pe criterii de opinie, dizabilitate, origine socială, limbă etc.