Fostul consilier al liderului comunist Vladimir Voronin, Valeriu Reniță, critică platfoma electorală lansată de PCRM și spune că titlul acesteia ”Conducere incoruptibilă – Viaţă destoinică – Noua Moldovă!” este o “îmbinare de cuvinte patetice, demult compromise”, iar acest lucru s-a întâmplat datorită excesului de zel al elitei politice, inclusiv a șefilor comuniști.

Referindu-se la punctul din platformă ”Identitatea naţională şi lingvistică moldovenească trebuie să fie apărate cu stricteţe în interiorul ţării”, acesta a menționat: “Începeţi cu boşii comunişti, domnilor ”aborigeni”! Când, în sfârşit, liderul PCRM şi principalul antropolog al ţării (Mark Tkaciuk n.red) vor începe să vorbească, măcar şi stâlcit, limba de stat la întrunirile de partid, unde moldovenii, de regulă, reprezintă peste 70%?”.
“Partidul Comuniştilor din Republica Moldova în toţi aceşti ani a fost împreună cu voi”. Sigur? Nu aţi încurcat nimic? Judecând după cum vă comportaţi, aveţi nevoie de oamenii simpli doar în anii electorali. ”Doar împreună putem obţine schimbările, sprijinindu-ne unii pe alţii”, menţionează autorii cu o încredere bucuroasă, de parcă nu ar presupune că puterea, inclusiv puterea PCRM, demult şi-a luat adio de la cetăţeanul Moldovei. Chiar cred autorii de hârtii scrise  că moldoveanul va crede în instituţiile puterii ale lui Voronin, va spera la subsidiile de stat, fie ele dublate sau chiar întreite? Sau ţăranii noştri sunt aşteptaţi în anticamera CC PCRM pentru a obţine permisul de a pleca la muncă peste hotare?”, spune acesta pe blogul personal.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE