Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a vorbit despre referendumul privind stabilirea vectorului extern al țării. Asta pentru că, opoziția comunistă, precum și de grupul socialiștilor, au cerut în nenumărate rânduri organizarea acestuia, anunță Politik.md.
În cadrul unui interviu publicat al revistei guvernamentale „Infogov”, ministrul de Externe a menționat că acesta se va desfășura în toamnă.
„Cel mai bun referendum vor fi alegerile parlamentare din toamna acestui an. Cu certitudine, campania pentru parlamentare va fi nu doar despre politicile promovate de diferite partide, ea va fi cu precădere despre modelul de dezvoltare pe viitor a țării. Sunt optimistă în această privință și cred în înțelepciunea poporului nostru”, a declarat Natalia Gherman.
În context, ministra a menționat că cetățenii trebuie să se informeze, să depună efort și să citească textul Acordului de Asociere, precum și cel cu privire la Zona de Liber Schimb. Asta pentru ca să fie informați din prima sursă și să nu se lase influențați de persoane cu diverse interese politice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE