Potrivit legislaţiei electorale, persoanele fizice pot dona partidelor politice până la 500 de salarii medii lunare într-un an bugetar, adică nu mai mult de 1, 5 mln lei. Această sumă include şi cotizaţiile de membru în cazul membrilor de partid. Echivalentul donaţiei din partea unei persoane juridice nu trebuie să depăşească 1000 de salarii medii lunare pe economia naţională, adică 3 mln lei. Sergiu Lipciu, expert IDIS „Viitorul” susţine că „plafonul stabilit pentru donaţiile persoanelor fizice şi juridice către partide este extrem de înalt, raportat la nivelul de trai al cetăţenilor din RM, fapt ce favorizează corupţia politică, în special, vânzarea locurilor de pe lista partidelor”. „Corelarea acestui plafon cu plafonul impus cheltuielilor de campanie – 21 664 445 lei – pentru un partid politic denotă că sunt suficiente 15 persoane fizice sau 8 persoane juridice pentru finanţarea campaniei oricărui partid”, precitzează Sergiu Lipciu. În acelaşi timp expertul consideră că „în asemenea circumstanţe nu pot fi asigurate condiţii egale de participare a cetăţenilor la viaţa politică, iar dependenţa de donatorii mari poate afecta grav funcţionalitatea democraţiei, în special drepturile, libertăţile şi bunăstarea cetăţenilor”.
Finanţarea ilegală a campaniilor electorală
Deşi la toate scrutinile electorale s-a vorbit despre mai multe cazuri de finanţare dubioasă a formaţiunilor antrenate în cursa electorală, inclusiv cazuri în care persoane cu venituri mici au făcut donaţii de sute de mii de lei, niciun dosar ajuns în organele de drept nu s-a soldat cu vreo sentiţă. Unii observatorii şi chiar membri de partid au recunoscut că, de multe ori, banii care vin nu tocmai pe căi legale, de regulă, sunt legalizaţi ca şi donaţii de la diferiţi membri de partid.
Efim Obreja, expert în cadrul Transparncy International Moldova, susţine că finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale este o ţintă atractivă pentru corupţia politică. Aceasta se manifestă prin cumpărarea locurilor pe listele partidului, finanţarea din surse anonime ori secrete cumpărarea de către bogaţi a influenţei şi accesului la putere prin intermediul donaţiilor secrete ascunderea surselor de finanţare, în special, a informaţiei despre donaţii şi donatori finanţarea din surse ilegale, în special de provenienţă criminală ori acceptarea donaţiilor din partea grupărilor criminale în schimbul de a nu aplica legea, sau din partea oligarhilor şi sferelor din business – pentru a face legi în interes de grup sau a le oferi facilităţi pentru a scoate profituri. Printre aspectele corupţiei politice, potrivit expertului TI Moldova, sunt şi abuzul de resurse administrative, obţinerea de fonduri pentru partide prin presiuni economice, intimidarea conducătorilor întreprinderilor, prin subordonarea mass-media de către partidele aflate la guvernare sau prin cumpărarea voturilor alegătorilor, inclusiv prin ajutoare materiale şi altele.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE