Zece ani de detenţie în penitenciar de tip închis pentru un locuitor din Leova, care în ianuarie curent şi-a bătut fiica minoră pînă aceasta a decedat. Sentinţa a fost pronunţată de judecătoria raională, după ce procurorii au demonstrat că inculpatul a comis violenţă în familie soldată cu decesul victimei.
Cazul a avut loc pe 26 ianuarie curent, cînd bărbatul fiind în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat fiicei sale de 5 ani multiple lovituri peste diferite părţi ale corpului. În comă profundă, fetiţa a fost transportată la spital însă nu a mai putut fi salvată. Peste o săptîmînă, fără a-şi reveni copila a decedat.
Procurorii consideră sentinţa prea blîndă şi anunţă că o vor ataca.
Statisticile Procuraturii Generale arată că în primele 6 luni ale anului curent, în republică au fost pornite 581 de cauze penale vizînd violenţa în familie, ce constituie o creştere cu 80% a numărului de dosare de acest gen în raport cu perioada similară a anului trecut. Acest lucru este condiţionat de numărul mare de plîngeri depuse de victimele actelor de violenţă în familie, care se adresează mult mai des, pe motiv că organele de drept de fiecare dată intervin în protejarea şi repunerea acestora în drepturi. Astfel, în primul semestru au fost eliberate 223 de ordonanţe de protecţie a victimelor violenţei în familie.
Din numărul total al cauzelor penale declanşate, 341 au fost expediate de procurori pentru examinare în instanţele de judecată.