Deputaţii Fracţiunii Parlamentare a Partidului Liberal vor depune astăzi, 19 iulie, două sesizări la Curtea Constituţională, anunță Politik.md cu referire la un comunicat de presă al formațiunii. Potrivit sursei, aceasta va avea loc la ora 11:00 în incinta clădirii CC.
Nemulțumirea liberalilor de această dată vine după ce au fost eliberați din funcție directorul general al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE),  Victor Parlicov, precum și membrul Curţii de Conturi, Tudor Şoitu. PL susține că aceștia au fost demiși din funcții cu grave încălcări ale legislației și solicită interpretarea înaltei Curți privind constituționalitatea acestor acte.
Amintim, că la data de 12 iulie Parlamentul a aprobat proiectele de legi privind demiterea lui Victor Parlicov de la șefia ANRE și a lui Tudor Șoitu din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi. Aceștia susțin că deciziile sunt unele de caracter politic. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE