simbolMarfă fără acte de provenienţă, depistată de poliţie. Ofiţerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP au înregistrat, săptămîna trecută, două cazuri de transportare ilicită a mărfurilor.
Primul caz a fost înregistrat la ieșire din satul Recea, raionul Rîșcani. Aici a fost reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din în raionul Briceni. Șoferul era la volanul un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, în care transporta peste 2400 kg de carne afumată, fără acte de proveniență, în sumă totală de 120 mii lei.
În cel de-al doilea caz este vorba despre un autocamion de model „IVECO”, care a fost stopat în aproprierea satului Criva, raionul Briceni. În urma verificării autocamionului, poliţiștii au depistat lemn pentru construcții în proporții deosebit de mari. La solicitarea forțelor de ordine, șoferul în vârstă de 40 de ani, domiciliat în raionul Briceni, nu a putut prezenta niciun act de proveniență a mărfei. Conform estimărilor preliminare, suma se ridică la peste 240 mii de lei.
În ambele cazuri, marfa a fost confiscată, iar poliţia acumulează materiale necesare în vederea primirii unei decizii conform legislaţiei în vigoare.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE