Patru persoane sunt cercetate penal pentru că au jefuit o familie din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni. Incidentul s-a produs în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, curent.
Familia a trăit o adevărată noapte de coşmar. Trei persoane necunoscute, prin acces liber ar fi pătruns în casă, ar fi legat cu scotchi la mîini şi picioare membrii familiei, femeia de 40 de ani şi doi copii minori, de 11 şi 14 ani.
Imobilizînd victimele, suspecţii ar fi ameninţat cu un cuţit femeia şi au sustras peste 11 000 euro, 300 dolari şi 300 lei după care s-au făcut nevăzuţi.
Potrivit organelor de drept, suspecții au fost reținuți la 23 mai. Aceştia fac parte dintr-o grupare criminală având vârsta cuprinsă între 22 şi 34 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău şi Ialoveni, doi dintre ei fiind anterior condamnaţi pentru infracţiuni similare. Ei sunt bănuiți de atacarea gospodăriilor de la care sustrăgeau bani şi bunuri.
În urma percheziţiilor la domiciliile acestora, poliţia a ridicat 8 casetofoane auto, 2 oglinzi retrovizoare, o bîtă de baseboll, un cazan de marca ”Ariston”, un pachet de chibrituri cu marijuana,un cartuș pentru pistol, cartele SIM și trei telefoane mobile.
Suspecţii în cauză sunt bănuiţi, de asemenea, de comiterea încă a unui furt, săvârşit la 6-8 aprilie, curent, în comuna Coloniţa, de unde au sustras bunuri materiale în sumă de peste 11 000 lei.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Ei riscă privaţiune de libertate de până la 12 ani.