Recent, doi bărbaţi din Căuşeni au fost condamnaţi pentru trei capete de acuzare: viol, acţiuni violente cu caracter sexual şi păstrarea substanţelor narcotice în proporţii mari fără scop de înstrăinare.
Potrivit PG, victima, în vârstă de 23 de ani făcea parte dintr-o familie social vulnerabilă.
Procurorii au demonstrat că în aprilie 2011, inculpaţii fiind în stare de ebrietate alcoolică, au dus-o cu forţa într-o casă de locuit, unde au violat-o.
Tânăra a reuşit să fugă atunci cînd unul dintre violatori a adormit, fata sărind peste geam şi chemînd ajutor.
De asemenea în cadrul percheziţiei autorizate efectuate la domiciliul unuia dintre învinuţi, au fost depistate şi ridicate substanţe narcotice în cantităţi mari.
Prin sentinţa Judecătoriei Căuşeni, inculpaţii, care anterior au mai fost în conflict cu legea au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 7 şi 9 ani închisoare.
Sentinţa poate fi atacată conform prevederilor legale.