Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, suţine că discuţiile privind constituirea unei noi Alianţe trebuie să continuie la un nivel superior, anunță Politik.md. Declaraţia a fost făcută după ce PD s-a întrunit în şedinţa Biroului Politic al formaţiunii pentru a decide formatul în care vor continua negocierile.
Potrivit lui Marian Lupu, procesul de dialog nu poate să se întindă la nesfârşit, însă mai există câteva subiecte la care nu s-a pus punctul pe „i”. „Ne propunem să discutăm deja la nivel de conducere a partidelor. Avem angajamente faţă de oameni şi comportamentul nostru trebuie să fie clar şi responsabil. Avem diverse opinii la mai multe subiecte”, a precizat preşedintele PDM.
Marian Lupu a declarat că toţi colegii au constatat că fostul Acordul AIE a avut un conţinut bun: „Nu s-au găsit argumente şi explicaţii de ce s-a ajuns la negocierea unui nou Acord, odată ce nu s-au găsit multe carenţe. Aici există multe întrebări. Urmează personalizarea propriu zisă, mă refer aici la candidatura pentru funcţia de premier şi a miniştrilor. Nu cred că în două sau trei zile aceste întrebări să se rezolve. E necesar să trecem la o fază superioară ca să dezlegăm aceste noduri”, a mai spus Lupu.
Anterior, reprezentanții celor trei formațiuni la negocieri menționau că la negocieri vor participa liderii partidelor, fie câte unul, fie câte trei reprezentanți din fruntea partidelor.