Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost bătut până la moarte de trei indivizi pentru un conflict mai vechi. Crima s-a produs în noaptea de 23 spre 24 martie, pe acostamentul drumului dintre satele Codreni şi Zloţi, raionului Cimişlia.
Cadavrul acestuia a fost găsit de o echipă de patrulare la o distanţă de 20 metri spre pădure, iar alături era un automobil de model «VAZ» fără supraveghere. Victima, locuitor Zloţi, avea pe corp semen de moarte violentă.
La scurt timp, forţele de ordine au identificat și reținut suspecţii. Aceştia s-au dovedit a fi trei bărbaţi, cu vârstele de 26, 28 şi, respectiv, 53 de ani locuitori ai satului Codreni, Cimișlia.
Interogaţi de poliţie, suspecţii şi-au recunoscut vina, reconstituind crima.
Astfel, în seara de 23 martie, în jurul orei 22:00, suspecții se aflau marginea pădurii din satul Codreni unde încercau să defrișeze câțiva copaci. În acest timp, suspecții au fost surprinși de victimă, care se deplasa din spre satul vecin, dar a zărit suspecții, iar deoarece aceștia aveau un conflict mai vechi, s-a oprit pentru a le împiedica să taie copaci.
Potrivit cercetărilor polițienești, victima era ginerele unui pădurar, iar suspecții se aflau de mai multă vreme în vizorul acestuia pentru acte de defrișare și braconaj. După ce a coborât din mașină, victima s-ar fi luat la ceartă cu suspecții, iar cei trei l-ar fi snopit în bătăi. Abandonându-l într-o baltă de sânge, consătenii ar fi sustras telefonul mobil al victimei și ar fi părăsit locul infracţiunii.
În prezent, suspecţii sunt cercetaţi penal și riscă până la 15 ani privaţiune de libertate.