În cadrul întâlnirii,șeful adjunct al Departamentului Poliţiei de Frontieră Rosian Vasiloi, cu Ofiţerul de legătură al Poliţiei Federale Germane în cadrul Ambasadei Republicii Federale Germane la Bucureşti, Andre Wischmeyer, au fost discutate mai multe subiecte ce țin de intensificarea colaborării în domeniul expertizei documentelor de călătorie şi efectuarea unor vizite de studiu, în vederea preluării de la colegii germani a celor mai bune practici, anunță Politik.md.
În acest sens, Ofiţerul de legătură al Poliţiei Federale Germane a înmânat astăzi câteva tipuri de ştampile, cu descrierea fiecărei în parte, ca rezultat al unei solicitări a poliţiştilor de frontieră către experţii germani, cu privire la prezentarea unor mostre de ştampile de frontieră, utilizate în punctele de trecere. Andre Wischmeyer a dat asigurări că instituția pe care o reprezintă va susţine și în continuare iniţiativele Poliţiei de Frontieră și va acorda sprijinul necesar întru realizarea obiectivelor în domeniul managementului frontierelor, îndeosebi prin schimbul eficient de informaţii.
Ulterior și polițiștii de frontieră moldoveni vor remite colegilor germani amprentele ştampilelor aplicate în documentele de călătorie la punctele de trecere ale Republicii Moldova, în vederea familiarizării şi examinării acestora.
În cadrul dialogului, Rosian Vasiloi a specificat faptul că în contextul măsurilor realizate în procesul de reformă a autorităţii de frontieră, inclusiv și a celor ce urmează a fi implementate în legătură cu reorganizarea structurală a instituţiei, angajaţii Poliţiei de Frontieră îşi desfăşoară activităţile cu maximă intensitate. Totodată, Șeful adjunct al Departamentului a relatat oaspetelui despre vizita experţilor europeni, care au evaluat îndeplinirea condiţiilor necesare implementării depline a Planului de Acțiuni RM-UE în domeniul liberalizării regimului de vize, cu referire la Managementul Frontierei.
La finalul întrevederii, şeful adjunct al Departamentului Poliţiei de Frontieră și-a exprimat recunoștința Poliţiei Federale Germane pentru susţinerea constantă a aspirațiilor instituției de aliniere la standardele europene.