Cererea Tymoshenko c. Ucrainei (nr. 49872/11), depusă pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) la 10.08.2011 şi comunicată Guvernului ucrainean la 19.12.2011, este unul dintre puţinele cazuri în care forul european urmează să decidă dacă arestarea şi detenţia unui lider politic fost la guvernare şi ajuns în opoziţie se întemeiază pe legea penală sau constituie o „răfuială” politică, după cum pretinde reclamanta.
Iulia Tymoshenko, născută în 1960, este liderul partidului Batkivşcina (ucr.: "Батьківщина"), principalul partid de opoziţie din Ucraina şi, concomitent, liderul Blocului Iulia Tymoshenko. În 2005 şi, ulterior, între decembrie 2007 şi martie 2010, ea a fost prim-ministru al Ucrainei.
După alegerile prezidenţiale din 2010, Iulia Tymoshenko (45,47 % din voturi) a fost devansată de contracandidatul său Victor Yanukovici (48,95 % din voturi), actualul prezident al Ucrainei.
La 11 aprilie 2011, Procuratura Generală a Ucrainei a iniţiat urmărirea penală împotriva reclamantei pe motiv de abuz de putere. În special, reclamanta a fost acuzată că a ordonat şefului companiei de stat „Naftogaz Ucraina” să semneze un contract cu Compania rusă „Gazprom” privind importul de gaz natural la preţul de 450 USD pentru 1000 metri cubi. Ulterior, pe numele reclamantei au fost deschise alte două dosare, aceasta fiind învinuită de abuz de putere în cazurile „ambulanţelor” şi „fondurile protocolului de la Kyoto”.
La 25 mai 2011, reclamantei i-au fost acordate 15 zile pentru a face cunoştinţă cu rechizitoriul care cuprindea 15 volume scrise pe aproximativ 4000 pagini. Pe durata procedurilor judiciare, reclamanta a fost deţinută într-un centru de detenţie din Kiev (SIZO nr.13), fiindu-i respinsă cererea de a fi examinată în stare de libertate.
La 11 octombrie 2011, Judecătoria Pecersk a recunoscut-o vinovată pe reclamantă şi a condamnat-o la 7 ani de închisoare cu interdicţia de a ocupa o funcţie publică în termen de 3 ani. Ulterior reclamanta a atacat sentinţa, cererea fiind, la moment, în examinare în instanţa de recurs. 
În cererea sa la CEDO, reclamanta s-a plîns, în special, în temeiul Art. 18 (Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor), combinat cu Art. 5 (Dreptul la libertate şi siguranţă) din Convenţia Europeană, că arestul şi detenţia nu ar fi avut temeiuri legale, ci ar fi de natură politică. Totodată, CEDO a reţinut şi plângerile reclamantei în temeiul Art. 3 şi 5 din Convenţie privind condiţiile inumane de detenţie din SIZO nr. 13 din Kiev şi temeinicia detenţiei sale, întrebări la care Guvernul Ucrainei este ţinut să răspundă.
De menţionat că R. Moldova a fost condamnată în temeiul Art. 18, combinat cu Art. 5 din Convenţia Europeană în cauza Cebotari c. Moldovei (nr. 35615/06) din 13 noiembrie 2007, statul nostru fiind obligat să achite reclamantului prejudiciul moral de 10.000 euro. 
Art. 18 din Convenţia Europeană prevede că „Restricţiile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE