Începând cu 1 martie, măturătorii din capitală ar putea avea salarii mai mari. O solicitare în acest sens, a venit din partea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă către Direcţia locativ-comunală şi amenajare, în cadrul şedinţei primăriei, de astăzi, 11 februarie.

Potrivit edilului-șef, salariile măturătorilor ar trebui să crească cu cel puțin o mie de lei. Și asta, deoarece salariile şefilor serviciilor locativ-comunale ce depăşesc cu mult suma de 8.000 de lei, în timp ce un măturător are un salariu lunar de circa 2.000 de lei.
În context, Dorin Chirtoacă a cerut şefului Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Petru Gontea să facă rost de surse financiare pentru a mări salariile acestora.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE