Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu Reprezentantul oficial al Ucrainei în negocierile privind problema transnistreană, Igor Harcenko. Demnitarii au discutat despre agenda președinției Ucrainei în OSCE în anul 2013, anunță Politik.md.
 
Prim-ministrul a reiterat interesul autorităților Republicii Moldova pentru intensificarea negocierilor în problema transnistreană, menționînd că reintegrarea țării reprezintă o prioritate a Guvernului Republicii Moldova. Vlad Filat a apreciat atenția acordată subiectului respectiv și contribuția adusă în desfășurarea negocierilor de către Ucraina, dar și alți participanți ai procesului de reglementare.
 
La rîndul său, Igor Harcenko a menționat că țara sa își propune să întreprindă, pe perioada  preşedinţiei sale în OSCE, toate măsurile pentru avansarea procesului de negocieri, atât în format oficial, cît și în cadrul dialogului bilateral și al grupurilor de lucru. Oficialul ucrainean și-a exprimat speranța că participanții la procesul de reglementare vor manifesta suficientă responsabilitate și maturitate politică, în vederea  intensificării procesului de negocieri, pentru tecerea la o nouă etapă, cea de identificare a unei soluții viabile pentru rezolvarea definitivă a problemei transnistrene.
 
În cadrul întrevederii, participanții au discutat şi despre următoarea runda de negocieri în format 5+2 de la Dublin, care va avea loc în perioada 27-30 noiembrie 2012.
 
La întrevedere au mai participat și Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Porojkov , responsabilul desemnat pentru medierea conflictelor de lungă durată în cadrul preşedinţiei Ucrainei în OSCE, Andrei Deshchitsia și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE