Atenție șoferi! În perioada 1 noiembrie − 31 martie inclusiv, conducătorii tuturor vehiculelor sunt obligaţi în cazul deplasării pe timp de zi, să pună în funcţiune în faruri lumina de întîlnire. Ignorarea acestei prevederi presupune amenzi de la 5 la 10 unităţi convenţionale (100 – 200 lei).
Perioada vizată este caracterizată de vreme instabilă, însoţită de ploi, ceaţă, fenomene ce reduc esenţial vizibilitatea în trafic, sporind riscul accidentelor rutiere.   
Conform practicilor europene, a fost demonstrată eficienţa acţiunii respective, urmare cărei se ameliorează vizibilitatea pe drumurile publice, se facilitează identificarea unităţilor de transport, atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni.     
Odată cu începerea sezonului de iarnă, Direcţia poliţiei rutiere, reaminteşte tuturor conducătorilor auto să comformeze mijloacele de transport condiţiiliilor tehnice pentru admiterea în circulaţia rutieră a acestora.  
Astfel, în perioada 1 decembrie – 1 martie inclusiv, este interzisă exploatarea vehiculelor ce nu sunt echipate cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă sau, în afara acestei perioade a anului, în lipsa zăpezii ori a gheţii pe carosabil, este echipat cu pneurile cu crampoane. În cazul nerespectării acestei prevederi, şoferii riscă o amendă de la 100 la 200 de lei. 
În acelaşi timp, ţinînd cont de condiţiile climaterice instabile, poliţia rutieră, recomandă tuturor proprietarilor de autovehicule să ajusteze, din timp, vehiculele pentru exploatarea în timpul rece pentru a nu fi surprinşi de condiţiile rutiere nefavorabile. 
Totodată, aducem la cunoştinţa conducătorilor auto că la pneurile destinate exploatării în sezonul de vară, la o temperatură mai joasă de +7 °C, se diminuează capacitatea de aderenţă cu partea carosabilă ceea ce poate provoca dificultăţi în momentul frînării.   
 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE