Vinurile produse din soiurile de struguri Isabella și Lidia nu vor putea fi exportate pe piața Uniunii Europene după aderarea Republicii Moldova, chiar dacă autoritățile încearcă să obțină perioade de tranziție pentru cultivarea acestora. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a precizat că subiectul este discutat cu Comisia Europeană.

Oficiala a explicat că legislația europeană prevede restricții pentru anumite soiuri de struguri cultivate în Republica Moldova, iar autoritățile încearcă să identifice soluții care să le permită agricultorilor să continue cultivarea lor pe plan intern.

„Noi discutăm aceste aspecte cu Uniunea Europeană, încercăm să solicităm perioade tranzitorii și posibilitatea de a continua cultivarea lor pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Gherasimov.

Totuși, vicepremierul a subliniat că menținerea acestor soiuri în cultură nu va însemna și acces liber pe piața europeană. Producătorii vor putea comercializa vinurile respective pe alte piețe, însă nu le vor putea exporta în Uniunea Europeană.

„Asta nu înseamnă că ei nu o să poată să exporte pe alte piețe, dar nu o să poată să exporte pe piața Uniunii Europene”, a precizat oficiala.

Gherasimov a mai spus că autoritățile au discutat pe larg problema cu reprezentanții Comisiei Europene, inclusiv posibilitatea acordării unor scheme de ajutor de stat pentru agricultorii afectați. Scopul ar fi sprijinirea producătorilor în redirecționarea producției către alte piețe sau în adaptarea acesteia la cerințele europene.

Subiectul a fost abordat anterior și de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, care a menționat că anumite soiuri cultivate în Republica Moldova nu sunt acceptate în cadrul normelor europene pentru producerea vinului.

Astfel, agricultorii care cultivă Isabella și Lidia ar putea fi nevoiți să-și regândească strategia de comercializare, în condițiile în care aderarea la UE va presupune respectarea regulilor comunitare privind producția și comercializarea vinurilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE