O dronă rusească de tip „Geran” a explodat în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea traseului Ivancea–Brănești, raionul Orhei, la mai puțin de 50 de kilometri de Chișinău. Informația a fost comunicată de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a condamnat survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Grosu, aparatul de zbor fără pilot s-a lovit de arborii dintr-o fâșie forestieră, iar în urma impactului și a exploziei s-a format un crater cu diametrul de aproximativ 50 de centimetri și adâncimea de circa 30 de centimetri.

Pe o rază de aproximativ 30 de metri au fost identificate deteriorări ale copacilor, provocate de suflul exploziei, precum și urme specifice efectului termic.

„S-a stabilit preliminar că drona prezintă elemente specifice tipului «Geran», cu motor turboreactiv”, a precizat Igor Grosu.

În urma incidentului, autoritățile au restricționat temporar circulația pe traseul din zona în care s-au desfășurat cercetările. Serviciile specializate au intervenit pentru examinarea locului și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Potrivit informațiilor prezentate de președintele Parlamentului, nu au fost raportate victime.

Igor Grosu a calificat incidentul drept un nou caz de survolare ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova și a subliniat că astfel de situații nu trebuie tratate ca fiind normale.

„Nu putem și nu trebuie să normalizăm asemenea incidente, mai ales atunci când ele se produc tot mai aproape de localitățile noastre și de oameni”, a declarat Grosu.

Președintele Parlamentului le-a mulțumit instituțiilor care au intervenit la fața locului și i-a îndemnat pe cetățeni să rămână vigilenți și să respecte recomandările autorităților.

Incidentul de la Orhei se înscrie într-o serie de cazuri în care obiecte aeriene asociate atacurilor rusești asupra Ucrainei au ajuns în spațiul aerian sau pe teritoriul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE