Primăria municipiului Chișinău a alocat 110 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului municipal „Sfânta Treime”, potrivit primarului Ion Ceban. Edilul a declarat că investițiile realizate în ultimii șase ani au vizat reabilitarea clădirii, eficiența energetică, extinderea instituției, deschiderea unor secții noi și dotarea cu echipamente medicale.

Declarația a fost făcută la evenimentul consacrat celor 50 de ani de activitate ai Spitalului „Sfânta Treime”.

Ceban susține că instituția medicală a trecut prin transformări importante în ultimii ani și că în prezent aceasta corespunde unor standarde moderne.

„Astăzi, Spitalul municipal «Sfânta Treime» este modernizat la standarde europene și este un exemplu pentru țară, dar și pentru regiune”, a declarat primarul.

Potrivit acestuia, investițiile municipalității au fost direcționate atât către infrastructura spitalului, cât și către îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.

Din suma de 110 milioane de lei au fost finanțate lucrări de reabilitare integrală a clădirii, reparații capitale și proiecte de eficiență energetică. Totodată, Primăria a contribuit la extinderea instituției, deschiderea unor noi secții și dotarea spitalului cu utilaje și echipamente medicale.

„Sunt mândru că, în ultimii 6 ani, împreună cu administrația spitalului, am reușit să realizăm proiecte vitale pentru instituție, pentru confortul personalului angajat și al pacienților”, a spus Ceban.

Edilul a remarcat și rolul cadrelor medicale, cărora le-a transmis un mesaj cu ocazia aniversării instituției.

Ceban a pledat pentru crearea unor condiții care să-i determine pe medicii din noile generații să rămână în Republica Moldova și să profeseze în spitalele din țară.

„Cât mai multe generații de medici să ajungă și să rămână acasă pentru a lucra în condiții bune”, a declarat primarul.

Spitalul municipal „Sfânta Treime” a fost fondat în urmă cu 50 de ani și este una dintre instituțiile medicale municipale importante din Chișinău. Potrivit lui Ceban, modernizarea infrastructurii și dotarea cu echipamente noi au fost printre principalele direcții de investiții ale municipalității în ultimii șase ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE