Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că statul va interveni și în această iarnă pentru a sprijini populația în fața creșterii costurilor la energie. Potrivit acestuia, Guvernul pregătește un nou mecanism de acordare a compensațiilor, iar una dintre opțiunile analizate este revenirea la sistemul prin care ajutorul este aplicat direct în factură.
Grosu a precizat că sprijinul va acoperi perioada sezonului rece, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.
„Statul și, așa cum am făcut-o și în anii precedenți, în sezonul rece al anului, acele cinci luni, vom veni, Guvernul va veni cu soluții, cu propunerea de a compensa o parte din aceste costuri. Evident, nu putem să lăsăm oamenii în fața acestor scumpiri”, a declarat președintele Parlamentului pentru MOLDPRES.
Potrivit lui Igor Grosu, compensațiile ar urma să fie acordate pentru lunile noiembrie și decembrie din acest an, precum și pentru ianuarie, februarie și martie din anul viitor.
Șeful Legislativului a menționat că Ministerul Muncii și Protecției Sociale pregătește deja propunerile care vor fi analizate de Guvern, inclusiv eventuale modificări privind criteriile de acordare a ajutorului, volumul de consum compensat și modalitatea de plată.
„Guvernul va veni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu propuneri. Le vom discuta și vom vedea ce îmbunătățim în procesul de acordare a compensațiilor, volumul de consum și așa mai departe”, a explicat Grosu.
Una dintre schimbările aflate în analiză este revenirea la compensarea direct în factură, mecanism aplicat în primii ani ai crizei energetice și pe care Igor Grosu îl consideră mai eficient.
„Probabil anul acesta o să revenim la modalitatea de a compensa direct în factură. Cred că prima experiență, atunci când am compensat în factură, a fost mai bună decât cea aplicată anul acesta”, a afirmat președintele Parlamentului.
În încheiere, Igor Grosu a dat asigurări că Executivul nu va lăsa populația fără sprijin în contextul eventualelor scumpiri la energie din sezonul rece.
„Răspunsul meu este da. Evident, statul va interveni și va ajuta cetățenii”, a declarat președintele Parlamentului.
Declarațiile vin în contextul în care autoritățile pregătesc mecanismul de sprijin pentru sezonul rece 2026–2027, iar pe piața energetică persistă incertitudini privind evoluția prețurilor la gazele naturale și energia electrică.


