Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susține că solicitarea Energocom de creștere a prețului pentru consumatorii finali nu este determinată de devierile financiare acumulate, ci în principal de scumpirea gazelor pe piețele internaționale.

Directorul ANRE, Alexei Taran, a declarat că devierile negative de aproximativ 106 milioane de lei, anunțate de directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, reprezintă doar „declanșatorul” procedurii de ajustare a tarifului și nu motivul principal al majorării.

Potrivit lui Taran, Republica Moldova a trecut anterior prin perioade mult mai dificile, când devierile au ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei, acestea fiind recuperate integral până la sfârșitul anului 2024.

„Suma de 100 de milioane de lei poate părea nesemnificativă comparativ cu miliardele acumulate în trecut, însă orice deviere trebuie recuperată conform metodologiei”, a explicat șeful ANRE.

Autoritatea de reglementare precizează că, în noul tarif propus spre aprobare, impactul recuperării devierilor este de doar 39 de bani pentru un metru cub de gaz. Cea mai mare parte a creșterii este legată de majorarea prețului de achiziție a gazelor de pe bursele internaționale.

„Necesitatea de a crește acum prețul reglementat nu vine de la devieri. Vine din necesitatea de a opri generarea de devieri în continuare”, a declarat Alexei Taran.

Directorul ANRE avertizează că amânarea ajustării ar putea duce la acumularea unor pierderi mai mari. Potrivit calculelor prezentate, dacă tariful nu ar fi modificat în următoarele luni, diferența dintre costul real de achiziție și prețul actual ar putea genera încă aproximativ 250 de milioane de lei devieri, iar suma totală ar putea ajunge la circa 300 de milioane de lei.

„Devierile sunt doar declanșatorul solicitării. Cea mai mare parte a creșterii vine din prețul de pe bursă, adică din costul de achiziție al gazului”, a subliniat oficialul.

ANRE propune aprobarea unui tarif de 20,30 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, în timp ce Energocom a solicitat un tarif de 20,93 lei/metru cub. Potrivit autorității, diferența de tarif reflectă în principal evoluția prețurilor internaționale la gaze, și nu recuperarea devierilor acumulate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE