Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, anunță că denunțul depus de el împotriva Anastasiei Tăburceanu, consilieră și verișoară a președintei Maia Sandu, a fost transmis spre examinare Centrului Național Anticorupție (CNA), în cadrul unei cauze penale aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție, care vizează cazul MoldATSA.
Potrivit lui Galbur, sesizarea a fost depusă la Procuratură pe 24 iunie 2026, iar ulterior a fost redirecționată către CNA pentru examinare.
„Ca urmare a denunțului pe care l-am depus la Procuratură pe 24 iunie 2026, împotriva Anastasiei Tăburceanu, vă informez că, astăzi, adresarea mea a fost expediată spre examinare către Centrul Național Anticorupție. A fost deschisă o cauză penală, înseamnă că se investighează”, a scris Dragoș Galbur.
Liderul PNM susține că rămâne încrezător în desfășurarea anchetei și în activitatea instituțiilor de drept.
„Rămân optimist și cred că organele de drept își vor face meseria conștiincios și responsabil”, a adăugat acesta.
Declarațiile lui Dragoș Galbur vin în contextul investigațiilor privind numirea conducerii întreprinderii de stat MoldATSA, subiect care a generat dezbateri în spațiul public și mai multe sesizări adresate organelor de anchetă.
Până în prezent, autoritățile nu au făcut publice detalii privind obiectul exact al investigației și nici nu au anunțat vreo învinuire în acest dosar. Deschiderea unei cauze penale reprezintă o etapă procedurală a anchetei și nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanelor vizate.


