Guvernul a aprobat, în ședința din 17 iunie, transmiterea cu titlu gratuit a două construcții situate în municipiul Chișinău, pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 48, în administrarea și gestiunea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Potrivit deciziei, imobilele sunt preluate din administrarea Agenției Proprietății Publice și din gestiunea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”.
Reprezentanții CSM au precizat că această măsură are drept scop asigurarea unor condiții mai bune pentru desfășurarea activității instituției, consolidarea capacității administrative și garantarea unui nivel adecvat de securitate în exercitarea atribuțiilor.
„Decizia urmărește asigurarea unor condiții adecvate pentru activitate și consolidarea capacității instituționale”, se arată în poziția instituției.
În următoarea perioadă, Agenția Proprietății Publice și Consiliul Superior al Magistraturii vor crea o comisie de transmitere, urmând să finalizeze procedurile necesare în termen de 30 de zile.


