Traficul la frontiera României ar putea fi afectat miercuri, după ce angajații Autorității Vamale Române au anunțat declanșarea unei greve de avertisment. Acțiunea sindicală va avea loc între orele 12:00 și 14:00 și riscă să provoace întârzieri semnificative în punctele de trecere a frontierei, inclusiv pe relația cu Republica Moldova.
Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă a salariaților din cadrul Autorității Vamale Române, acuză conducerea instituției și autoritățile centrale de ignorarea revendicărilor formulate de personalul vamal și de blocarea negocierilor privind condițiile de muncă.
Potrivit sindicaliștilor, una dintre principalele probleme este neîncheierea acordului colectiv de muncă, situație care afectează finanțarea măsurilor destinate îmbunătățirii condițiilor de lucru, securității și sănătății în muncă, precum și a programelor de formare profesională.
Nemulțumirile vameșilor vizează și prevederile incluse în proiectul noii legi a salarizării. Reprezentanții angajaților susțin că documentul nu prevede compensarea corespunzătoare pentru activitatea desfășurată în punctele de frontieră și ignoră o serie de drepturi salariale acordate până acum anumitor categorii de personal.
Printre problemele reclamate se numără lipsa compensațiilor pentru munca prestată în zilele de weekend și sărbători legale, eliminarea unor drepturi pentru personalul care lucrează cu câini de serviciu, dar și neacordarea sporului pentru expunerea la radiații în cazul angajaților care operează echipamente de control nedistructiv.
Sindicatul avertizează că situația afectează nu doar personalul vamal, ci și calitatea serviciilor oferite cetățenilor și companiilor care desfășoară operațiuni comerciale transfrontaliere.
„Această situație generează dificultăți profunde și afectează nu doar angajații, ci și calitatea serviciilor oferite cetățenilor și societăților comerciale care derulează operațiuni vamale”, au transmis reprezentanții Sindicatului Național Meridian.
Liderii sindicali recunosc că protestul va crea disconfort călătorilor și operatorilor economici, însă susțin că măsura este necesară pentru a atrage atenția asupra problemelor nerezolvate de ani de zile în sistemul vamal.
Totodată, sindicaliștii acuză conducerea Autorității Vamale Române că a refuzat dialogul și nu a participat la procedurile de conciliere prevăzute de legislația muncii, fapt care a făcut imposibilă soluționarea pe cale amiabilă a conflictului.
În aceste condiții, angajații cer autorităților române reluarea urgentă a negocierilor și identificarea unor soluții concrete pentru revendicările salariale și profesionale.
Călătorii care intenționează să traverseze miercuri frontiera României sunt sfătuiți să ia în calcul eventuale întârzieri și timpi de așteptare mai mari în intervalul în care se va desfășura greva de avertisment.


