LIVE TEXT 13:15 Nicolai Ormanji și-a anunțat demisia din funcția de președinte interimar al Adunării Populare a Găgăuziei. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing susținut la scurt timp după ce ședința APG, în cadrul căreia urma să fie deblocat procesul electoral din Găgăuzia a eșuat din lipsă de cvorum.
Încercarea de a debloca organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei a eșuat marți, după ce ședința convocată pentru aprobarea unui document-cheie nu a întrunit cvorumul necesar.
Din cei 35 de deputați ai forului legislativ regional, la ședința din 2 iunie au participat doar 13, insuficient pentru adoptarea unor decizii. În lipsa cvorumului, ședința a fost suspendată, iar stabilirea unei noi date pentru convocare urmează să fie discutată ulterior.
Deputații prezenți au criticat modul în care a fost pregătit proiectul destinat soluționării crizei electorale, acuzând conducerea interimară a Adunării Populare că nu a prezentat documentul în timp util pentru consultări și examinare.
La rândul său, președintele interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji, a declarat că proiectul a fost elaborat împreună cu reprezentanți ai Parlamentului de la Chișinău și ai Comisiei Electorale Centrale, fiind ulterior ajustat și publicat pentru consultare publică.
Miza documentului este una majoră. Acesta ar urma să alinieze procedurile electorale din autonomie la prevederile Codului electoral al Republicii Moldova și să permită organizarea unor noi alegeri pentru legislativul regional, după ce două scrutinuri programate în 2026 au fost anulate de instanțele de judecată.
Ormanji a avertizat că, dacă documentul nu va fi aprobat de deputații găgăuzi, responsabilitatea organizării alegerilor ar putea fi transferată Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, iar autoritățile regionale și-ar pierde controlul asupra procesului electoral.
Blocajul survine în contextul în care mandatul actualei Adunări Populare a expirat încă din noiembrie 2025, iar regiunea funcționează de luni bune fără un legislativ ales în condiții legale. Autoritățile centrale insistă că orice scrutin trebuie să respecte integral legislația națională, în timp ce liderii regionali încearcă să găsească o formulă care să păstreze competențele instituțiilor autonome.
În lipsa unui compromis între Comrat și Chișinău, viitorul alegerilor din Găgăuzia rămâne incert, iar criza instituțională riscă să se prelungească și în a doua jumătate a anului.


