Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au exprimat poziții critice față de intenția ministerului Justiției de a extinde evaluarea externă (vettingul) la nivelul tuturor judecătorilor din instanțele de fond.

În cadrul ședinței, magistrații au declarat că, deși în spațiul public circulă informații despre un proiect de lege aflat în elaborare și consultare, inclusiv cu implicarea Comisiei de la Veneția, CSM nu a fost oficial consultat și nu a primit documentul complet.

Reprezentanții Consiliului susțin că au avut acces doar la un draft neoficial, fără o procedură formală de consultare instituțională. Ei au subliniat că o astfel de reformă majoră trebuie discutată în mod transparent cu CSM, în calitate de garant al independenței justiției.

Membrul Consiliul Superior al Magistraturii, Aliona Miron, a criticat lipsa de consultări privind proiectul de lege referitor la extinderea procedurii de vetting în sistemul judecătoresc și a declarat că instituția nu a primit oficial documentul despre care au vorbit reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Justiției.

În cadrul unei declarații publice, Aliona Miron a afirmat că discuțiile privind un posibil „full vetting” al judecătorilor au devenit tot mai intense, însă Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost implicat oficial în elaborarea proiectului.

„Consiliul Superior al Magistraturii nu a văzut niciun proiect în acest sens și nicio notă informativă până astăzi”, a declarat Miron.

Potrivit acesteia, singurele discuții au avut loc în cadrul unor grupuri de lucru unde s-au analizat problemele existente în procesul de evaluare externă, inclusiv lipsa experților necesari pentru desfășurarea procedurilor de verificare.

Membrul CSM a spus că, în prezent, este analizată o formulă „hibridă”, în care evaluarea financiară a judecătorilor ar urma să fie realizată de o comisie externă, iar celelalte aspecte să rămână în competența colegiilor din cadrul sistemului judecătoresc.

Aliona Miron a atras atenția că extinderea vettingului la toate instanțele ar putea genera blocaje și disfuncționalități în sistemul judecătoresc.

„Noi extindem fără să luăm în considerație disfuncționalitățile care pot apărea și toate problemele dacă purcedem la vettingul judecătorilor de primă instanță”, a declarat aceasta.

Totodată, Miron a criticat lipsa unei comunicări instituționale între autorități și CSM, afirmând că proiectul ar fi trebuit prezentat mai întâi Consiliului Superior al Magistraturii înainte de a fi discutat public sau transmis altor instituții.

Membrul CSM a subliniat că instituția nu se opune evaluării judecătorilor, însă consideră că această responsabilitate trebuie să rămână în competența sistemului judecătoresc.

„CSM în niciun caz nu refuză evaluarea judecătorilor. Dar noi ne dorim ca această prerogativă să fie oferită Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca să-și poată onora această obligație”, a afirmat Aliona Miron.

„Este necesar ca orice proiect de lege să fie transmis oficial Consiliului Superior al Magistraturii pentru analiză și avizare, înainte de a fi promovat public”, au afirmat membrii CSM.

În intervențiile lor, magistrații au reamintit că sistemul judecătoresc a trecut deja prin mai multe etape de reformă, inclusiv pre-vetting și evaluarea externă a unor categorii de judecători, iar Colegiul de evaluare funcționează în prezent și a emis deja 13 hotărâri privind integritatea profesională și financiară a magistraților.

Totodată, aceștia au invocat faptul că scopul inițial al reformei vetting a fost unul temporar, destinat consolidării integrității sistemului, și nu extinderii permanente a mecanismelor externe asupra întregului corp judecătoresc.

Membrii CSM au mai subliniat că orice modificare legislativă care afectează independența justiției trebuie să fie realizată în baza consultărilor cu instituția judecătorească și cu respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, care insistă asupra dialogului cu autoritatea judiciară.

În același timp, Consiliul a reiterat că nu respinge evaluarea judecătorilor, însă consideră că aceasta trebuie realizată în cadrul instituțional existent, fără preluarea competențelor sale de către alte structuri sau mecanisme externe.

Discuțiile pe acest subiect rămân deschise, iar CSM urmează să își formuleze oficial poziția după eventualele consultări cu ministerul Justiției.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE