S.A. „Apă-Canal Cahul” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) aprobarea unor tarife mai mari pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare, invocând creșterea semnificativă a cheltuielilor operaționale și presiuni financiare asupra sistemului.

Potrivit solicitării depuse, operatorul propune majorarea tarifului pentru apa potabilă la 25,19 lei pentru un metru cub, față de 22,38 lei în prezent. Totodată, tariful pentru serviciile de canalizare ar urma să crească la 14,12 lei per metru cub, de la 13,88 lei.

Compania argumentează că ajustările sunt necesare în contextul creșterii costurilor totale de exploatare, care depășesc 44,4 milioane de lei pentru serviciile de apă și canalizare cumulate.

Cele mai mari cheltuieli sunt generate de energia electrică, care depășește 2,7 milioane de lei, dar și de costurile cu personalul și întreținerea infrastructurii.

Operatorul mai semnalează pierderi și consumuri tehnologice semnificative în rețeaua de alimentare cu apă, estimate la peste 1,4 milioane de metri cubi anual, ceea ce afectează eficiența economică și stabilitatea financiară a întreprinderii.

Conform datelor prezentate, „Apă-Canal Cahul” estimează o rentabilitate de aproximativ 2,1 milioane de lei, însă aceasta este considerată insuficientă în raport cu creșterea accelerată a costurilor și necesitatea investițiilor în modernizarea infrastructurii.

Solicitarea urmează să fie analizată de ANRE, instituția care va decide dacă noile tarife vor fi aprobate sau ajustate în urma evaluării economice și tehnice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE