LIVE TEXT: 16:00 123 de localități din raioanele de centru și sud ale țării au rămas fără lumină fiind afectați peste 53 de mii de consumatori. Cele mai afectate zone sunt raioanele Criuleni, Orhei, Strășeni, Cricova, Călărași, Telenești, Nisporeni, Anenii Noi, Hâncești, Cahul, Cimișlia și Leova. Echipele de intervenție se află în teren și intervin pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.

LIVE TEXT: 14:23 Premier Energy Distribution a anunțat că situația continuă să se înrăutățească.

Potrivit furnizorului de energie electrică, la ora 14:00 erau înregistrate deconectări în 123 de localități din raioanele de centru și sud ale țării (Criuleni, Orhei, Strășeni, or.Cricova, Călărași, Teleneşti, Nisporeni, Anenii Noi, Hânceşti, Cahul, Cimişlia, Leova), fiind afectați peste 53 de mii de consumatori racordați la rețelele de tensiune medie.Rafalele puternice de vânt înregistrate pe parcursul zilei au provocat mai multe deconectări în rețelele electrice din centrul și nordul Republicii Moldova, anunță Moldelectrica.

Potrivit întreprinderii, avariile au fost depistate în rețelele de transport al energiei, iar echipele operative sunt deja mobilizate în teren pentru a interveni și a restabili alimentarea cu energie electrică în regim de urgență.

Specialiștii monitorizează în timp real situația sistemului electroenergetic și acționează în coordonare cu operatorii de distribuție pentru remedierea defecțiunilor apărute, în condiții de siguranță.

În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, autoritățile atrag atenția asupra respectării regulilor de securitate. Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie de fire electrice căzute la pământ, să evite atingerea instalațiilor avariate și să nu intervină asupra echipamentelor deteriorate.

În cazul în care sunt observate situații periculoase, precum cabluri căzute sau piloni avariați, populația este rugată să apeleze de urgență Serviciul 112.

Intervențiile sunt în desfășurare, iar autoritățile nu au anunțat deocamdată un termen exact pentru restabilirea completă a alimentării cu energie electrică.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE