LIVE TEXT13:00 Discuții tensionate la întrevederea în format 1+1 de la Tiraspol, dintre vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și așa-numitul ministru de Externe din stânga Nistrului, Vitali Ignatiev.
Valeriu Chiveri a declarat că relațiile dintre cele două maluri ale Nistrului nu pot fi considerate diplomatice, întrucât nu este vorba despre două state distincte. În replică, Ignatiev a avertizat că, dacă astfel de declarații vor continua în fața presei, delegația de la Tiraspol va părăsi ședința.
Chiveri l-a acuzat pe Ignatiev de manipulare și i-a propus semnarea unei declarații comune privind reluarea procesului de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean, în baza integrității teritoriale a Republicii Moldova. Ignatiev a refuzat și a declarat că nu există astfel de negocieri, ci doar formatul 5+2.
La rândul său, Valeriu Chiveri a declarat că acest format nu mai este demult funcțional și nu mai există.
În replică Ignatiev a declarat că „în procesul de negociere există un mecanism de lucru, cu proceduri și reguli stabilite. Nu există o formulă finală unică sau un model fix al acestui proces. De aceea, vă propun să corectați inițiativa dumneavoastră, pentru că în cadrul acestui format nu se poate modifica unilateral arhitectura existentă. Eu am înțeles multe lucruri în acești 20 de ani de proces. Există un format de lucru deja stabilit,5+2, iar noi nu ne-am retras din acest format. Nu există un mecanism legal sau internațional prin care acest format să fi fost abandonat. De aceea, în cadrul acestor 20 de ani de dialog, am continuat să lucrăm în același cadru. Noi nu am ieșit din acest format”, declarat Ignatiev.
Stirea inițială
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat în debutul discuțiilor în formatul 1+1 de la sediul misiunii OSCE de la Tiraspol că autoritățile de la Chișinău rămân deschise dialogului cu Tiraspolul și continuă eforturile pentru relansarea negocierilor pe subiecte de interes comun.
„Suntem din nou la masa de dialog și demonstrăm deschidere pentru cooperare”, a afirmat oficialul, subliniind că discuțiile dintre cele două maluri ale Nistrului trebuie să continue în interesul cetățenilor.
Potrivit lui Chiveri, în ultima perioadă au fost organizate mai multe reuniuni ale grupurilor de lucru sectoriale, iar alte întâlniri sunt în curs de pregătire. Aceste platforme tehnice sunt menite să identifice soluții concrete pentru problemele existente între Chișinău și Tiraspol.
În cadrul noii runde de discuții, autoritățile intenționează să abordeze în mod prioritar domeniul educației, precum și alte subiecte sensibile aflate pe agenda negocierilor.
„Astăzi ne propunem să discutăm mai detaliat tematica educației și alte chestiuni conexe”, a precizat vicepremierul.
La rându său, așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a lansat noi acuzații la adresa autorităților de la Chișinău, susținând că Republica Moldova nu își respectă angajamentele asumate în cadrul dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri a reprezentanților politici, unde oficialul transnistrean a afirmat că „Moldova nu a confirmat prin fapte angajamentul său față de dialog” și că niciun punct important convenit anterior nu ar fi fost implementat.
Ignatiev a invocat mai multe exemple, printre care lipsa semnării unui protocol privind protecția socială a copiilor, document aflat în discuție încă din anul 2020. De asemenea, acesta a acuzat Chișinăul de încălcarea dreptului la liberă circulație al locuitorilor din regiune, susținând că unii dintre aceștia ar fi fost reținuți sau deportați pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Un alt punct sensibil menționat a fost așa-numita „blocadă bancară”, despre care partea transnistreană afirmă că durează de șapte ani, precum și aplicarea unor taxe vamale considerate ilegale pentru întreprinderile din regiune. Potrivit lui Ignatiev, agenții economici se confruntă și cu obstacole în activitățile de import și export.
Oficialul de la Tiraspol a mai acuzat Chișinăul că limitează eliberarea numerelor de înmatriculare neutre, blochează cooperarea în combaterea traficului de droguri și ar ascunde probleme de mediu legate de poluarea râului Nistru.
În același timp, Ignatiev a avertizat că introducerea unor noi taxe, precum TVA și accize pentru agenții economici din regiune, ar putea agrava situația economică și ar duce la oprirea unor activități industriale.
„În loc de dialog rațional în interesul oamenilor, partea moldovenească se pregătește să intensifice presiunile economice, ceea ce ar putea afecta inclusiv categoriile vulnerabile”, a declarat acesta.


