Guvernul planifică să meargă săptămâna viitoare în Parlament pentru a solicita abrogarea stării de urgență în sectorul energetic, dacă evaluările tehnice vor confirma stabilitatea sistemului. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței de miercuri a Executivului, care a subliniat că autoritățile nu vor menține această măsură mai mult decât este necesar, notează bani.md

„Starea de urgență creează neliniște și înțelegem acest lucru, dar nu o vom păstra nici măcar o zi în plus față de cât este absolut necesar”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, Executivul lucrează în prezent la un raport detaliat privind situația din sistemul energetic, dar și la un plan de acțiuni cu termene clare.

„Vrem să avem toate datele pe masă și un plan concret care să ne permită revenirea în siguranță la regim normal”, a explicat Munteanu.

În același timp, premierul a atras atenția asupra evoluțiilor externe, în special pe piața carburanților, unde situația rămâne incertă.

„Semnalele din exterior sunt alarmante. Este o situație complicată, cum nu s-a mai văzut de ani de zile”, a menționat acesta, precizând că subiectul a fost discutat și cu partenerii din România.

Șeful Executivului a mai spus că Guvernul trebuie să justifice votul de încredere primit din partea Parlamentului prin rezultate și transparență.

„Avem obligația să livrăm rezultate și să fim deschiși în tot ceea ce facem”, a conchis Munteanu. Amintim că starea de urgență în energetică a fost instituită în data de 25 martie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE