Secretarul de stat la ministerul Energiei, Carolina Novac, avertizează că Republica Moldova s-ar putea confrunta cu deficit de energie electrică în orele de vârf, începând chiar din ziua următoare.
Potrivit oficialului, dacă pentru ziua curentă consumul este acoperit integral, situația devine incertă pentru ziua de mâine, în contextul indisponibilității unei capacități importante de import.
„Trebuie să suplinim o capacitate netă de transfer de 315 MW, care nu mai este disponibilă în acest moment”, a declarat Novac.
Autoritățile încearcă să identifice soluții alternative, iar Moldelectrica poartă discuții cu operatorii din Ucraina. Totuși, infrastructura energetică din țara vecină este grav afectată de atacurile militare.
„Capacitățile de generare, transport și distribuție din Ucraina sunt afectate chiar și în proporție de până la 60%, ceea ce limitează posibilitatea de import”, a explicat secretarul de stat.
În aceste condiții, există riscul unor penurii de energie, în special între orele 17:00 și 22:00, când consumul este maxim.
Pentru a gestiona situația, autoritățile au solicitat Centrul Național de Management al Crizelor declararea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Măsura ar permite intervenții rapide pentru asigurarea resurselor energetice și evitarea unor eventuale deconectări în lanț, într-un context regional marcat de instabilitate și presiuni asupra infrastructurii energetice.
În urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei din 23 martie 2026, a fost afectată linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești–Isaccea, ceea ce a generat riscuri majore pentru aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova.
Autoritățile constată existența unui deficit estimat de 350–400 MW în perioada următoare, în condițiile în care această linie reprezintă principalul canal de import de energie electrică, asigurând până la 60–70% din consum.


