Deputatul Ion Chicu susține că statul ar avea posibilitatea de a reduce prețul la motorină, folosind veniturile suplimentare colectate de Serviciul Vamal.

Potrivit acestuia, înainte de izbucnirea conflictului din Iran, încasările zilnice la vamă erau cu aproximativ 1 milion de lei mai mari comparativ cu anul 2025. În prezent însă, acestea au crescut semnificativ, ajungând la un plus de circa 14,2 milioane de lei zilnic. Doar în luna martie, s-au colectat cu 353 de milioane de lei mai mult.

Chicu afirmă că această majorare se datorează în principal TVA-ului suplimentar achitat pentru carburanți, în special motorină și benzină. În opinia sa, guvernul ar avea resursele necesare pentru a reduce prețurile, însă nu face acest lucru.

Totodată, deputatul critică decizia autorităților de a aloca aproximativ 16 milioane de lei pentru suplinirea personalului la Cancelaria de Stat, menționând angajarea a 58 de persoane asociate partidului Partidul Acțiune și Solidaritate.

„Până la inceputul războiului din Iran, Vama colecta zilnic cu 1 mln. de lei mai mult decât în 2025. Acum - colectează cu 14,2 mln.lei mai mult în fiecare zi. Doar în martie au strâns cu 353 mln.lei mai mult. Evident, această creștere este din contul TVA, achitată suplimentar pe motorină și benzină. Are guvernul de unde micșora prețul la motorină, dar n-o face. Trebuie de undeva să-i plătească și pe acei 58 de pas-iști, angajați suplimentar acum la Cancelaria de stat”, a scris Chicu.

Pe de altă parte, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat pentru politik că autoritățile vor redirecționa banii suplimentari încasați din creșterea prețurilor la carburanți către cei mai afectați, în special agricultori. Potrivit acestuia, statul colectează venituri mai mari din accize odată cu scumpirea carburanților, însă aceste fonduri nu vor rămâne la buget, ci vor fi returnate către categoriile vulnerabile. „Banii în plus pe care îi încasăm îi dăm înapoi celor mai vulnerabili”, a subliniat deputatul. În acest sens, au fost deja anunțate măsuri precum rambursarea accizelor pentru agricultori și accelerarea restituirii TVA, menite să reducă presiunea asupra sectorului agricol. Deputatul a mai spus că autoritățile vor continua să monitorizeze evoluția pieței și să intervină cu noi măsuri, dacă va fi necesar, pentru a sprijini fermierii afectați de scumpiri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE