Uniunea Europeană va oferi un grant de circa 90 mln euro R. Moldova. Decizia a fost luată luni, 30 august, cu o majoritate de voturi de către Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European, susținând astfel raportul europarlamentarului Iuliu Winkler (PPE, România), informează un comunicat de presă al forului european.

Documentul va fi supus votului în Plenul Parlamentului European la 7 septembrie, la Strasbourg.
Asistența financiară oferită R. Moldova este destinată finanţării deficitului balanței de plăți, precum și altor nevoi bugetare. Acești bani vor suplimenta sprijinul deja existent din partea FMI, Banca Mondială și alte surse bilaterale. Banii urmează să fie transferaţi în trei sau patru rate: două rate în 2010 și una sau două în 2011.
Parlamentarii europeni au insistat ca Parlamentul European să fie informat cu regularitate de către Comisia Europeană cu privire la gestionarea asistenței și dacă acest lucru se face în conformitate cu principiile eficienței, transparenței și responsabilității.
Menţionăm că, în noiembrie 2009, Parlamentul European a aprobat un sprijin macro-financiar pentru Serbia - 200 mln euro sub formă de împrumut, Bosnia și Herțegovina - 100 mln euro, împrumut, Armenia 65 mln euro împrumut și 35 mln euro grant, și Georgia - 46 mln euro, grant.
În mai 2010, deputații europeni au aprobat asistență macro-financiară în beneficiul Ucrainei acordându-le 500 mln euro sub formă de împrumut.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE