42 de jurnalişti au fost răniţi din 19 ianuarie şi până acum în timpul violențelor din Kiev,  anunță  presa ucraineană.
Faptul că aveau asupra lor o legitimaţie de presă sau purtau veste portocalii, strălucitoare, pe care scrie "presă" nu i-a ferit pe jurnalişti de agresiuni. Dimpotrivă, i-a transformat în ţinte de atacat.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei Okeksandr Radkevych afirma că Ministerul de Interne nu are o evidenţă clară a jurnaliştilor răniţi din 19 ianuarie şi până acum nici un reprezentant al presei nu a depus plângeri oficiale împotriva ofiţerilor. El neagă că poliţia ar avea ceva împotriva jurnaliştilor care îşi fac datoria.
"Scopul Poliţiei este să apare oamenii, nu să îi vâneze, iar asta e ceea ce facem. Jurnaliştii doar se întâmplă să se amestece de multe ori printre cei care iau parte la atacuri, poate pentru a putea face fotografii mai bune sau să surprindă mai bine expresiile feţelor participanţilor la conflict. Nu îi acuz pe jurnalişti, asta este meseria lor, totuşi, ar trebui să fie mai atenţi", a declarat Radklevych.
Cel mai cunoscut caz de atac împotriva reprezentanţilor presei este agresiunea asupra Tetianei Ceornovol. Tânăra jurnalistă a fost bătută până la inconştienţă după ce a fotografiat casa Ministrului de Interne, acuzat de corupţie şi nu în ultimul rând, de reprimarea violentă a protestelor de pe Euromaidan.
Organizaţiile internaţionale condamnă atacurile împotriva jurnaliştilor din Kiev  și cer autorităţilor din Ucraina să ia măsuri pentru a opri abuzurile împotriva acestora, respectând dreptul jurnaliştilor de a lucra în siguranţă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE