Astăzi se împlinesc 13 ani de la atentatele teroriste de la World Trade Center din New York. Aproape 3 mii de vieţi s-au pierdut, iar alte 8 900 de persoane au fost rănite în urma atacurilor coordonate de gruparea Al-Qaeda. Ziua de 11 septembrie a devenit una doliu, în care sunt comemorate victimele, anunță Politik.md.
Pe pagina oficială a ambasadei SUA în R. Moldova se menționează că, astăzi este Ziua Patriotului, când este comemorată Ziua atacurile teroriste asupra Statelor Unite. „În jur de 3 mii de oameni inocenţi şi-au pierdut viaţa pe 11 septembrie 2001 - oameni care împărtăşeau ca şi noi aceleaşi speranţe, visuri şi ambiţii”, se notează în mesaj.
De asemenea, diplomații din SUA îşi exprimă gratitudinea față prietenii din Moldova, care s-au alăturat în această zi, pentru a-i comemora pe cei decedați.
Ceremonii de comemorare vor fi organizate la Casa Albă şi la Pentagon. Iar la New York, la ora 8 şi 46 de minute, ora locală, vor bate clopotele pentru a marca momentul în care primul avion a lovit unul dintre turnurile World Trade Center. Mii de oameni sunt aşteptaţi la Ground Zero, locul unde acum 13 ani se înălţau turnurile gemene.