Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Chișinăul are toate șansele să se integreze în UE, dar fără Transnistria

Dacă cineva dorește să unească Moldova cu “Nistrenia” -  este o prostie mare. Perspectiva reunirii va genera un șir de probleme pe încă 20 de ani. De aceea, separarea cât mai grabnică va fi benefică atât pentru Chișinău, cât și pentru Tiraspol. Despre aceasta a declarat Valerian Tulgara, președintele Uniunii Moldovenilor, fost deputat în Sovietul Suprem de la Tiraspol, în cadrul unui interviu pentru Contributors.ro.

Potrivit lui, trecerea timpului face tot mai dificilă soluționarea acestui conflict înghețat. “Douăzeci de ani este o perioadă foarte lungă, Chișinăul are toate șansele să se integreze în Europa, însă fără Transnistria”, spune Valerian Tulgara.
Fostul “oficial transnistrean” consideră că nu mai există cale de întoarecere într-o Moldovă unitară, poate chiar nici într-o confederație, așa cum propunea Tiraspolul în urmă cu vreo 15 ani.
Pe de altă parte, Deputatul Dmitrii Soin, lider al mișcării Prorîv, președintele Comitetului de Afaceri Externe al Sovietului Suprem de la Tiraspol, pledează pentru un model european aplicabil pentru rezolvarea acestui conflict înghețat. El nu vede nicio contradicție între principiile europene și dorința populației de aici de a se apropia tot mai mult de Rusia.
“Spre deosebire de alți politicieni de aici, eu urmăresc cu mare atenție ce se vorbește la nivelul președintelui Federației Ruse și a prim-ministrului acestei țări. Chiar ei, prin reformele introduse în Federația Rusă, manifestă o anumită apropiere față de acele valori și standarde europene prin politica pe care o promovează. Să fii cu Rusia nu înseamnă să fii împotriva Uniunii Europene,” adaugă deputatul nistrean.
“Noi geopolitic suntem orientați spre Rusia, prin urmare, ca să ne armonizăm, trebuie să facem reforme la fel ca și cele din Rusia (modernizarea și democratizarea instituțiilor noastre), prin urmare vom fi și noi mai aproape de UE. Situația din regiune se va schimba radical în perspectivă apropiată,” conchide Dmitrii Soin.
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |