Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
PDM anunță Programul Prima Casă 2. Statul le va compensa funcționarilor jumătate din costul apartamentului

 Programul Prima Casă va fi extins pentru atragerea în funcții publice a unui număr cât mai mare de tineri. Subiectul a fost discutat la ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova, care i-a oferit susținere politică, a anunțat purtătorul de cuvânt al democraților, Vitalie Gămurari, după ședința tradițională de marți a PDM. 

”Prin acest program, statul va achita jumătate din creditul luat pentru procurarea apartamentului de către funcționari, urmând ca ei să plătească doar cealaltă jumătate a creditului, plus dobânzile”, a spus Gămurari.

”Prin acest program, statul vrea să stimuleze suplimentar, în primul rând funcționarii, ca ei să rămână să lucreze la stat, în al doilea rând – alte persoane noi, ca ele să se angajeze în sistemul public”, a explicat liderul purtătorul de cuvânt al PDM.

 

 

 

 

 Proiectul este deja în lucru și, după ce va fi lansat, va face mult mai atractivă munca în sectorul de stat.

Programul Prima Casă prevede că persoanele în vârstă de până la 45 de ani își pot procura locuințe în valoare de până la un milion de lei, iar dobânda efectivă este de 9,03 la sută anual. Beneficiarii trebuie să dețină un loc de muncă legal, iar rudele, inclusiv de gradul II, pot garanta împrumuturile.

 

 
 
 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |