Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Grup infractional suspectat de proxenetism, anihilat de Politie

igp.gov.md
Foto: igp.gov.md
Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigație în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Sceciale au deconspirat şi documentat activitatea infracțională a unui grup criminal. Potrivit Poliției, acesta era specializat în comiterea infracțiunilor legate de proxenetism internațional și anume prestarea serviciilor sexual-comerciale în orașul Istanbul, Turcia, comunică Politik.md.
 
Astfel, forțele de ordine au stabilit că din grupare fac parte doi cetățeni turci de 24 și 25 de ani, unul dintre care şi-a făcut studiile în medicină, în Republica Moldova, un cetățean din Uzbekistan cu vârsta de 27 ani şi o moldoveancă cu vârsta de 21 ani.
 
Aceștia,  prin intermediul rețelelor de socializare recrutau tinere cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, ulterior, li se perfectau pașapoartele, iar apoi erau  transportate în orașul Istanbul, Turcia, în scopul practicării prostituției.
 
Ca urmare a unor descinderi, la Aeroportul Chișinău a fost reținut în flagrant unul dintre membrii grupării, în timp ce însoțea două tinere din Republica Moldova. Tinerele erau  recrutate pentru prestarea serviciilor sexuale în Turcia.   
 
În cadrul investigațiilor, poliția a identificat încă cinci tinere din Republica Moldova recrutate și exploatate sexual în Turcia de membrii acestei rețele.
 
La moment, cetățeanul din Uzbekistan este învinuit de proxenetism și se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
 
 Dacă aceștia vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de până la 10 ani.
 
Poliția în colaborare cu organele de drept din Turcia,  continuă investigațiile pentru a identifica alte tinere exploatate de această filieră, cât și reținerea celorlalți figuranți.
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic |   Contacte   |