Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Gheorghe Cavcaliuc, audiat în Comisia privind puciul anticonstituțional

 Gheorghe Cavcaliuc, fost șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, a fost audiat în cadrul Comisiei de anchetă „pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale”. Potrivit președintelui Comisiei, deputatul PAS Mihai Popșoi, Gheorghe Cavcaliuc a oferit mai multe detalii privind activitatea profesională în perioada 7-14 iunie 2019. Aceste detalii se vor regăsi în raportul final, care va fi gata până la sfârșitul anului, transmite IPN.

Potrivit lui Mihai Popșoi, tot astăzi, 8 octombrie, au fost audiați șeful Biroului de curieri speciali, Valeriu Cemîrtan, dar și președintele Asociației Procurorilor, Alexandru Gladco. Fostul secretar general al Guvernului, Lilia Palii, a fost invitată, dar pentru că se admite că invitația a ajuns abia ieri, va fi trimisă repetat, pentru următoarea ședință a Comisiei.

Mihai Popșoi a mai spus că democrații Sergiu Sârbu, Vladimir Cebotari și Igor Vremea nu s-au prezentat la audieri, iar prin acest lucru au desconsiderat voința alegătorilor de a ști ce s-a întâmplat pe 7-14 iunie”. Președintele Comisiei precizează că i-ar fi întrebat pe deputați dacă au depus acele sesizări la Curtea Constituțională din proprie inițiativă sau conducerea partidului le-a sugerat acest lucru. Pe fostul premier Pavel Filip, care la fel nu s-a prezentat, membrii Comisiei voiau să-l întrebe ce l-a determinat să semneze decretul din  9 iunie, prin care și-a arogat dreptul de președinte și a dizolvat Parlamentul, stabilind în aceeași zi data unor alegeri noi: „De ce atâta grabă, cine l-a impus sau a fost intima lui convingere?”.

Mihai Popșoi spune că, și în lipsa declarațiilor respectivelor persoane, Comisia are multe informații colectate. Scopul Comisei este de a informa cetățenii. La final raportul va fi transmis Procuraturii, a precizat parlamentarul.

Într-un comunicat de presă, PDM a anunțat că deputații democrați nu vor participa la „așa-numita vânătoare de vrăjitori, pusă la cale de către majoritatea hibridă PSRM-ACUM”. Potrivit PDM, „Comisie de anchetă, care, de fapt, este similară troicii NKVD-iste de tristă faimă, are un singur scop: să intimideze și să denigreze principala forță de opoziție, Partidul Democrat din Moldova, în plină campanie electorală”.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Imagini VIDEO cu avionul care a luat foc pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |