Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Dosarele studenţilor de la Universitatea „Nicolae Testemiţanu” vor fi examinate

 O comisie din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării va examina toate dosarele studenţilor din cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, de la admitere până la eliberarea diplomelor de licenţă, 

Comisia a fost constituită în urma informațiilor apărute în presă privind posibilele falsificări ale diplomelor de studii ale unor medici din Israel, obținute inclusiv în Republica Moldova, transmite un comunicat al MSMPS.

O investigație publicată de ediția de limbă rusă a portalului Vesti Israel scoate la iveală faptul că mai mulți medici, stagiari și farmaciști au fost reținuți de poliția israeliană pentru că dețineau diplome false.

Potrivit anchetei, aceștia ar fi obținut documentele de absolvire de la instituții de învățământ în mod fraudulos. În anchetă este vizată și Republica Moldova.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Credeți în Moldova! (VIDEO) (1)
Conferință de presă Trump-Putin: “Discuțiile au fost reușite. Este un foarte bun început” (VIDEO)
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |